Piatra Neamt
Piatra Neamț ( germană: Kreuzburg an der Bistritz) este un municipiu situat pe valea Bistriței în nord-estul României, reședință a județului Neamț. Având la nivelul anului 2011 o populație de 77.393 de locuitori , orașul din punct de vedere industrial este al doilea centru al județului după municipiul Roman. Localitatea fost declarată reședința Regiunii de dezvoltare Nord-Est.
Curtea Domnească
Situată pe un mic platou ce domină centrul oraşului, Curtea Domnească de la Piatra este amintită prima dată într-un document emis la 20 aprilie 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate "Zăneştii, Stolnicii şi Faurii pe Bistriţa, mai jos de gura Cracăului / ... / care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra". Se pare că totuşi ea este anterioară acestei date, deoarece într-un act din 7 mai 1475, hotarul ocolului său este deja stabilit şi, ţinând cont că unul dintre satele ocolului este dăruit încă din 5 februarie 1468, putem considera că începuturile Curţii Domneşti de la Piatra se situează între anii 1468 şi 1475.
Se poate presupune că iniţial construcţiile nu au fost de mare amploare, după cum rezultă din cercetările arheologice întreprinse între anii 1954-1955, acestea realizându-se abia după 1480. Datorită faptului că din vechile edificii nu s-au mai păstrat decât puţine elemente, este greu de estimat alcătuirea constructivă a acestui ansamblu arhitectural. S-au mai putut identifica o parte din pivniţele casei domneşti (lângă clădirea Colegiului "Petru Rareş", unde de altfel s-a şi amenajat un punct muzeal) şi fragmente din latura sudică a zidului de incintă. Săpăturile au scos la iveală colţul de nord-vest al pivniţelor palatului, cuprinzând o încăpere de acces, un coridor lung şi patru galerii. În pivniţă se pătrundea printr-un gârlici cu 12 trepte de stejar. Încăperea, dreptunghiulară, era acoperită cu o boltă semicilindrică din cărămidă şi comunica cu coridorul printr-o uşă prinsă în stâlpi de piatră cioplită. Coridorul (lung de 11 m) era şi el acoperit cu o boltă din cărămidă şi blocheţi de tuf calcaros, astăzi distrusă. Pivniţa este împărţită în travee prin patru arcade de piatră sprijinite pe stâlpi.
Curtea şi-a îndeplinit funcţiile specifice până în secolul al XVII-lea apoi, treptat, rolul ei s-a diminuat.
Se poate presupune că iniţial construcţiile nu au fost de mare amploare, după cum rezultă din cercetările arheologice întreprinse între anii 1954-1955, acestea realizându-se abia după 1480. Datorită faptului că din vechile edificii nu s-au mai păstrat decât puţine elemente, este greu de estimat alcătuirea constructivă a acestui ansamblu arhitectural. S-au mai putut identifica o parte din pivniţele casei domneşti (lângă clădirea Colegiului "Petru Rareş", unde de altfel s-a şi amenajat un punct muzeal) şi fragmente din latura sudică a zidului de incintă. Săpăturile au scos la iveală colţul de nord-vest al pivniţelor palatului, cuprinzând o încăpere de acces, un coridor lung şi patru galerii. În pivniţă se pătrundea printr-un gârlici cu 12 trepte de stejar. Încăperea, dreptunghiulară, era acoperită cu o boltă semicilindrică din cărămidă şi comunica cu coridorul printr-o uşă prinsă în stâlpi de piatră cioplită. Coridorul (lung de 11 m) era şi el acoperit cu o boltă din cărămidă şi blocheţi de tuf calcaros, astăzi distrusă. Pivniţa este împărţită în travee prin patru arcade de piatră sprijinite pe stâlpi.
Curtea şi-a îndeplinit funcţiile specifice până în secolul al XVII-lea apoi, treptat, rolul ei s-a diminuat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu