Masivul Ceahlău

Masivul Ceahlău

Masivul Ceahlău este un masiv muntos aparținând de Carpații Orientali, situat pe teritoriul județului Neamț. Cele mai înalte vârfuri sunt Ocolașul Mare (1907 m) și Toaca (1904 m).

Vârful Toaca

Cabana Dochia

Aşezare: în zona superioară a masivului montan, pe platou, între vîrfurile Lespezi (1 805 m) şi Bîtca Gheodon (1 845 m). Are o poziţie dominantă, cu vizibilitate totală spre est, sud-est şi sud, şi este principala cabană a Munţilor Ceahlău, fiind singura bază de cazare la mare altitudine.

Altitudine: 1750 m.

Căi de acces: Pe poteci turistice marcate, de la baza muntelui, din toate punctele cardinale; din satul Ceahlău în 4½-5 ore; din localităţile Izvorul Alb sau Secu în 5½-6 ore; de la cabana Izvorul Muntelui în 3-3½ sau 4-4½ ore; din satul Neagra în 6-7 ore; din satul Telec în 5-5½ ore; din satul Pintic în 5½-6 ore; din staţiunea Durău în 3-4½ ore.


Istoric. După încercările nereuşite făcute în anul 1906 la Fîntîna Rece şi în anul 1908 chiar pe actualul loc al adăpostului montan, a fost construită, în sfîrşit, cabana mult dorită. În anul 1912, membrii secţiei de turism ai Societăţii de Gimnastică, Sport şi Muzică din Iaşi au organizat un comitet, din care făceau parte şi profesorii Dimitrie Cădere şi Ion Praja. Astfel, cu ajutorul unor subvenţii obţinute de la instituţii, subscripţii ale membrilor societăţii şi ale altor iubitori ai muntelui, s-a purces la ridicarea unei construcţii din beton. Lucrarea a durat din primăvară pînă în toamna anului 1913. Inaugurarea cabanei a avut loc în ziua de 5 august 1914. Este prima cabană turistică construită în Carpaţii Răsăriteni. Ca urmare a deteriorării grave a adăpostului montan în timpul primului război mondial, au fost efectuate importante lucrări de restaurare, prin grija aceleiaşi societăţi. La 6 august 1922, cu ocazia sărbătoririi Ceahlăului (Ziua Muntelui cum spun localnicii), refăcută, cabana (aproximativ 30 de locuri) a fost pusă din nou la dispoziţia drumeţilor, de astă dată pentru un timp îndelungat. La inaugurare au fost prezente 606 persoane.

Următoarea refacere a cabanei a avut loc în anul 1946, iar în anii 1958-1959 a fost extinsă pentru a putea primi mai mulţi turişti (120 locuri). Încăperilor vechi le-au fost adăugate altele noi, cu ziduri din piatră fixată cu mortar, şi a fost introdusă lumina electrică.În anul 1962 cabana putea găzdui 150 turişti la priciuri. În anii 1984-l988, capacitatea şi condiţiile de confort ale cabanei au crescut prin adăugarea unei noi aripi, cu trei niveluri.

OCOLASU MARE

OCOLASU MARE (1907 m) a fost numit rezervatie naturala, astfel incat accesul pana pe varful Ocolasului a fost interzis

Piatra Neamt

Piatra Neamt

Piatra Neamț ( germană: Kreuzburg an der Bistritz) este un municipiu situat pe valea Bistriței în nord-estul României, reședință a județului Neamț. Având la nivelul anului 2011 o populație de 77.393 de locuitori , orașul din punct de vedere industrial este al doilea centru al județului după municipiul Roman. Localitatea fost declarată reședința Regiunii de dezvoltare Nord-Est.

Panorama a Orasului Piatra Neamt, de pe Dealul Pietricica

Curtea Domnească

Situată pe un mic platou ce domină centrul oraşului, Curtea Domnească de la Piatra este amintită prima dată într-un document emis la 20 aprilie 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate "Zăneştii, Stolnicii şi Faurii pe Bistriţa, mai jos de gura Cracăului / ... / care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra". Se pare că totuşi ea este anterioară acestei date, deoarece într-un act din 7 mai 1475, hotarul ocolului său este deja stabilit şi, ţinând cont că unul dintre satele ocolului este dăruit încă din 5 februarie 1468, putem considera că începuturile Curţii Domneşti de la Piatra se situează între anii 1468 şi 1475.


Se poate presupune că iniţial construcţiile nu au fost de mare amploare, după cum rezultă din cercetările arheologice întreprinse între anii 1954-1955, acestea realizându-se abia după 1480. Datorită faptului că din vechile edificii nu s-au mai păstrat decât puţine elemente, este greu de estimat alcătuirea constructivă a acestui ansamblu arhitectural. S-au mai putut identifica o parte din pivniţele casei domneşti (lângă clădirea Colegiului "Petru Rareş", unde de altfel s-a şi amenajat un punct muzeal) şi fragmente din latura sudică a zidului de incintă. Săpăturile au scos la iveală colţul de nord-vest al pivniţelor palatului, cuprinzând o încăpere de acces, un coridor lung şi patru galerii. În pivniţă se pătrundea printr-un gârlici cu 12 trepte de stejar. Încăperea, dreptunghiulară, era acoperită cu o boltă semicilindrică din cărămidă şi comunica cu coridorul printr-o uşă prinsă în stâlpi de piatră cioplită. Coridorul (lung de 11 m) era şi el acoperit cu o boltă din cărămidă şi blocheţi de tuf calcaros, astăzi distrusă. Pivniţa este împărţită în travee prin patru arcade de piatră sprijinite pe stâlpi.
Curtea şi-a îndeplinit funcţiile specifice până în secolul al XVII-lea apoi, treptat, rolul ei s-a diminuat.